electra store blog
Top bijuterii pe care să le iei cu tine în vacanță în această vară
„Trăiește în lumina soarelui, înoată în mare, bea aerul sălbatic” – Ralph Waldo EMERSON
Draga noastră,
A sosit și mult-așteptata perioadă a vacanțelor, și tot ce ne dorim este să ai parte de acea desfătare a simțurilor despre care vorbea poetul american Ralph Waldo EMERSON. În același timp, sperăm însă să te bucuri și de un concediu fabulos, în care să arăți trăsnet și să îți faci amintiri pe care să le savurezi în nopțile reci de iarnă.
Iar bijuteriile nu au cum să lipsească din peisaj, nu? Fie că îți petreci vara în costumul de baie – oh, cât te invidiem - și pe alocuri într-un caftan colorat, că porți adidași, shorts și un tricou oversized la munte sau rochii ușoare și trendy într-un city break, accesoriile îți vor complimenta fiecare apariție. Trebuie însă să le alegi „cu cap”.
Ceea ce ne duce la…
De ce să ții cont atunci când împachetezi pentru vacanță
Sunt anumite „reguli”, în lipsă de un cuvânt mai bun, care se vor asigura că vei avea parte de cea mai tare vacanță în compania bijuteriilor tale. Iată ce sfaturi am cules de la experți!
Lasă bijuteriile prețioase acasă! Știi și tu, ne referim atât la cele care presupun o valoare materială, cât și sentimentală. Vacanța ar trebui să fie stress free, așa că lasă acasă, la odihnă, atât cerceii cu diamante primiți cadou de la el, dar și colierul de perle dăruit de bunica. Unii bijutieri merg atât de departe încât să recomande cuplurilor să recurgă la copii sau imitații cu pietre prețioase fake ale inelelor de logodnă sau ale verighetelor, dar în afara cazului în care mergi în vacanță în junglă sau în savană, nu credem că e necesar să faci atâta exces de zel.
Optează pentru piese versatile. Suntem destul de sigure că întreaga ta colecție de bijuterii îți va îngreuna valiza, așa că fă o selecție și alege numai acele piese care se pot potrivi cu minimum 3 ținute din garderoba de vacanță.
Ai grijă cum le împachetezi. Nu ne referim numai la aspectul practic, dar și la siguranța lor. Cerceii se pot pierde ușor, iar colierul acela fin se poate încurca cât ai zice „vacanță”.
Top bijuterii pe care să le strecori în valiză în vacanță
Pe locuri, fii gata, start: repetă discursul prin care îți ceri iertare bijuteriilor care nu vor merge cu tine la mare și promite-le în schimb un răgaz de odihnă sau chiar o vizită la bijutier, unde să fie frumos curățate și întreținute ca la carte.
Iată cum va arăta topul aleselor tale!
- Mărgele colorate.
Primesc coronița de premiante ale garderobei de vacanță mărgelele fun și colorate! Poți să le cumperi de la artizanii locali, dar nu rata nici șansa de a afișa un accesoriu tradițional precum colierele boho style formate din mărgele tip discuri heishi, ce au în spate o cultură milenară. Nu sunt numai vesele, dar se potrivesc de minune costumelor de baie decoltate, precum și rochiilor lungi și vaporoase. Nu au cum să nu se regăsească în bagajul tău.
https://www.electrastore.ro/collections/coliere/products/set-2-coliere-boho-style
- Un colier elegant cu perle
Dacă se va întâmpla așa cum credem și vei avea parte de o vacanță pe cinste, cu siguranță se va ivi și ocazia de a merge la un restaurant select. Așadar, nu pierde șansa de a împacheta o rochie elegantă de mătase, sandale aurii și subțiri și un colier elegant cu perle.
Lănțișoarele subțiri se pot încurca sau se pot rătăci, dar Colierul din zale și perle de cultură placat cu aur de 14 karate e alegerea perfectă pentru vacanță. Pandantivul cu motivul semilunii îți va aminti de nopțile înstelate ca la tropice, iar designul masiv e atemporal. Poartă cu un decolteu în formă de V, dar asociază și la o cămașă oversized îmbrăcată direct peste costumul de baie, pentru plimbarea de seară, sau la o salopetă scurtă și sandale cu talpă groasă.
- O pereche de cercei versatili
Cu cât sunt mai multifuncționali, cu atât mai bine. Lasă acasă atât cerceii mici cu diamant, dar și modelele mult prea încărcate, pe care le poți pierde într-o clipă de neatenție. Și știm că în vacanță poți fi oricum, numai atentă nu!
Declarăm victorioși cerceii supradimensionați rotunzi din argint 925! Se potrivesc de minune și rochiei aceleia lungi, de seară, din dantelă albă și spumoasă, dar și costumului de baie întreg și pălăriei retro care te fac să semeni cu Sophia Loren. Cerceii au un diametru de 7,5 cm și sunt super stylish, numai buni pentru vacanță. În plus, având dimensiuni mai mari, nu riști să îi pierzi în camera de hotel.
- O brățară fixă
Deși e adevărat că trei sferturi din modelele care strălucesc pe copertele revistelor în instantanee de vacanță poartă un șirag lung de brățări subțiri și colorate, să știi că jumătate din acestea ajung să populeze fauna oceanelor sau să-și găsească sfârșitul în nisipul fin și auriu.
Cu totul altfel stă situația cu o brățară fixă, mult mai sigură. Modelele statement vor ocupa mult loc în bagaj, dar brățara Love Forever e pur și simplu perfectă. Placată cu aur gold rose de 14 karate, e atât de feminină și de elegantă, iar modelul cu inimi colorate și mesajul „Love Forever” pur și simplu strigă din rărunchi iubire de vacanță. Asociază cu o rochie cămașă sau cu blugii tăi preferați și o bluză cu umerii goi.
https://www.electrastore.ro/products/bra%C8%9Bara-love-forever?_pos=1&_sid=d311089c4&_ss=r
- Un set
Cum să arăți mereu ca scoasă din cutie în vacanță? Purtând un set! Fie că mergi în Vamă sau în Bali, de fiecare dată vei arăta absolut perfect cu setul din argint 925.
Compus din colier cu pandantiv tennis, brățară din lănţişor fin și pandantiv tennis, cercei și inel, ornate cu cristale mici și rotunde Zirconia, ce strălucesc precum diamantele, acest set e secretul apariției tale desăvârșite în vacanță. Asortarea e „floare la ureche”: se potrivește cu rochii și salopete elegante, cu cămașa iubitului sau cu bermude și un micro top. Conferă strălucire unui ansamblu practic și casual sau acompaniază de minune o rochie scurtă de cocktail. Ce i-ai mai putea cere?
https://www.electrastore.ro/collections/argint-925/products/set-bijuterii-din-argint-925
Vacanță plăcută!
Echipa Electra Store
Din pasiune pentru frumos